Alte filme:

 

Vīnătoarea de vulpi - 1980

O producţie a Casei de filme 5; Director de producţie: Alexandru Iglozan; Machiaj: Violeta Marinescu; Decoruri: Magdalena Mărăşescu; Costume: Oltea Ionescu; Montaj: Măria Neagu; Coloana sonoră: Horea Murgu; Imaginea: Călin Ghibu; Scenariul: Dinu Săraru şi Mircea Daneliuc, după romanul "Nişte ţărani" de Dinu Săraru; Cu: Mitică Popescu, Mircea Diaconu, Valeria Seciu, Zaharia Volbea, Aristide Teică, Gheorghe Cozorici

Năiţă Lucean (Mitică Popescu) şi prietenul său Patru cel Scurt (Mircea Diaconu) trăiesc de pe un Azi nesigur pe un Mīine neguros şi īnspăimīntător, īntr-un sat neīnsemnat dar - poate din acest motiv - reprezentativ pentru spaţiul romanesc de la īnceputul anilor 50. Principala lor preocupare este să supravieţuiască tăvălugului Istoriei. Supravieţuirea īnseamnă păstrarea obiceiurilor: tradiţia cultivării pămīntului ritualul vīnătorii, datina construirii unei case, a īntemeierii unui cămin. Răsturnarea de valori pe care instaurarea comunismului o produce distruge acest existenţialism ţărănesc.

Colectivizarea muşcă zi de zi din cerbicia lui Lucean şi a lui Patru, cerīndu-le prin oamenii noii ordini să depună armele la propriu şi la figurat, să renunţe la vīnătoare şi la pămīnt. Viclenia ţărănească mai are unele izbucniri, dar sīnt ultimele zvīcniri ale unui David suferind de ftizie socială īn lupta cu un Goliath care parează loviturile de praştie cu carnetul şi doctrina de partid.

Singura şansă de a mai păstra o bucăţică de pămīnt este clădirea a cīt mai multe case, vatra acestora neintrīnd īn proprietatea colectivă. Iarna īntrerupe īnsă construcţia īncepută de Năiţă Lucean şi probabil că primăvara nu se va mai ivi niciodată.

Filmul se īncepe şi se īncheie cu Īnmormīntarea lui Patru cel Scurt. Tăcutul cortegiu funerar simbolizează īnsă moartea unei īntregi clase sociale. -

"Vīnătorea" este una dintre puţinele producţii autohtone novatoare īn limbajul filmic, īn special īn ceea ce priveşte modalitatea de povestire cinematografică. Putem depista aici cu nostalgia cercetătorului pus īn faţa faptului īmplinit - avortul fructificării acestei şanse fiind deja consemnat de evoluţia ulterioară a cinematografului romānesc - embrionul, dacă nu al unei posibile "şcoli naţionale"- desuetă aspiraţie -, atunci cu siguranţă cel al unei expresii filmice romāneşti extrem de originale. Daneliuc pune lupa sa de autor de cinema direct deasupra unor imagini aparţinīnd unei alte perioade istorice. Rezultatul optic este fascinant. Este ca un mesaj cosmic vorbind despre evenimente care se petrec Azi din punct de vedere al emiţătorului, īnsă decodate ca petrecīndu-se Ieri, de către receptor; pentru că īntre evenimente şi momentul īn care ele au putut fi descrise obiectiv a trecut, din păcate, prea mult Timp. Filmul anulează orice criterii temporale ale naraţiunii, jonglīnd cu Ieri şi Azi, cu Atunci şi Acum, cu "a fost" şi "este", amestecīnd anotimpuri, zile şi nopţi, abuzīnd de elipse şi aruncīnd racorduri peste bord ca pe un balast inutil. Este o tehnică inedită a utilizării flash-back-ului, procedeu care - paradoxal! - īi repugnă lui Daneliuc. "Nu mi-a plăcut niciodată flash-back-ul. Regula spune că acesta aparţine unui personaj, aşadar unui anumit "punct de vedere". īnsă īncă din studenţie mi-am propus să fac un film īn care flash-back-ul... să nu aparţină nimănui... sau, cel mult, să fie un flash-back din punctul de vedere al celui de Sus."

- Anul 1980 este unul norocos pentru Daneliuc. Intrarea īn producţie cu un film pe un subiect al unui scriitor de curte are ca efect adormirea pentru o clipă a vigilenţei cerberilor (citeşte cīinilor) Consiliului Culturii, care aprobă fără şovăială alte două proiecte mai vechi: "Proba" şi "Croaziera". Deşi făcut "cu voie de la stăpīnire" ("Nişte ţărani" face parte din mica noastră perestroika de Dīmboviţa), "Vīnătoarea de vulpi" este un moment de graţie īn cinematograful romānesc.

 

[Prezentare] [Filme] [Literatura] [Regie de teatru] [Interviu]