Autor: Lucian Georgescu
Iacob-1988
O producţie a Casei de filme 5. Producător delegat: Mihai Opriş; Director de producţie Ioan Iuga; Machiajul: Ştefan Mihăilescu; Costume: Svetlana Mihăilescu; Scenografia: Magdalena Mărăşescu; Montajul: Măria Neagu; Muzica: Anatol Vieru; Coloana sonoră: Horea Murgu; Imaginea: Florin Mihăilescu; Scenariul: Mircea Daneliuc, inspirat din scrierile lui Geo Bogza.
Transilvania anilor '30. Minerul Iacob (Dorel Vişan) este ispitit de camaradul său Trifan (Ion Fiscuteanu) să fure īmpreună pepite aurifere din "baia" unde trudesc īmpreună din greu. Temător, Iacob se debarasează de minereul compromiţător īn vreme ce Trifan este arestat. Suspectat īn continuare de autorităţi dispreţuit de unii dintre colegii de mină pentru faptul de a se fi căsătorit cu soţia lui Covaci, minerul sinucigaş (Florin Zamfīrescu), Iacob se īnchide īn sine, alcoolul fiind una dintre puţinele ieşiri din claustrare. Ispita are īnsă şi trup şi chip: cel al frumoasei fete a lui Trifan, Aspasia (Cecilia Bīrbora). "Lupta cu īngerul" este cīştigată şi păcatul evitat. Īn noaptea de Crăciun, grabindu-se să se īntoarcă acasă, Iacob se suie īntr-un funicular care se opreşte deasupra crestelor munţilor. Iacob moare īngheţat īn coşciugul zburător.
Daca moartea lui Theodorescu din "Glissando" are īn ea ceva tragic - personajul este conştient de absurdul-existenţial care-l īnconjoară, precum şi de limitele propriei fiinţe, sinuciderea fiind (īn ultimă instanţă) un act de exprimare a libertăţii personale - lui Iacob i se refuză această consolare. Conformist, şovăitor, temător, integrat iremediabil īn sistem, incapabil de revoltă deoarece este conştient că "nimic nu se schimbă"; el mi este decīt o jucărie īn mīna Destinului Pīnă şi refuzul Ispitei se datorează īntāmplării. Spre deosebire de intelectualul Theodorescu, admirator al poeţilor decadenţi, al lui Baudelaire īn special, minerul Iacob nu cochetează cu moartea. Dimpotrivă, el este urī animal plin de vitalitate care se luptă disperat pentru a supravieţui, īntre cer şi pamīnt.
"Iacob" este un film al instinctelor vitale, al luptei pentru supravieţuire cu orice preţ, al īnfruntării adversităţii elementelor primordiale: Pămīntul, Apa, Aerul, Focul. Picturalitatea cadrelor este sublimă, baletul corpurilor goale īn lumina roşiatică a lămpilor amintind de iadul dantesc, anunţat de scenele din băile din "Glissando" şi prefigurīndu-l pe Greenaway din "Danteţs Inferno".
Nu īn ultimul rīnd filmul este o analiză crudă, naturalistă a agoniei fizice a unui individ-cobai. Moartea este privită cu lupa rece a clinicianului, iar acest demers va fi dus la paroxism īn "A 11-a Poruncă".
"Iacob" este ultimul film al lui Daneliuc īnainte de '89. Ca şi īn cazul "Vīnătorii", regizorul are noroc cu autorul textului inspirator. Dacă īn cazul lui Săraru putem īnsă vorbi de o afecţiune oficială, la Bogza e vorba, cel mult, de condescendenţă. Deşi evenimentele de la Petroşani sīnt īncă proaspăt de īnspăimīntătoare īn memoria diriguitorilor comunişti, lui Daneliuc i se permite să facă un film cu mineri, pentru că o prejudecată culturală oficială consideră că Bogza "e de-ai noştri". O fericită ignoranţă.
Lucian GEORGESCU
|