Alte filme:

 

Glissando 1982/84

O producţie a Casei de filme 3, producător delegat Silvia Kerim; Director de producţie: Mircea Rădulescu; Machiajul: Gheorghe Drăghici; Decoruri: Magdalena Mărăşescu; Costume: Cătălina Iacob; Coloana sonoră: Anuşavan Salamanian; Montaj: Măria Neagu; Muzica: Vasiīe Şirli; Imaginea: Călin Ghibu; Scenariul: Mircea Daneliuc, după o idee din nuvela "Omul din vis" de Cezar Peīrescu; Cu: Ştefan Iordache, Tora Vasilescu, Petre Simionescu, Victor Ionescu, Ion Fiscuteanu, Constantin Dinulescu, Camelia Zorlescu, Mihaela Nestorescu, Rodica Moianu, Rada Istrate.

Ion Theodorescu (Ştefan Iordache), cartofor pătimaş este obsedat de portretul unei tinere femei. El bănuieşte că această enigmatică femeie este mama lui, a cărei amintire se reconstituie cu greu din negura timpului scurs de la moartea ei. Tabloul este īnsă semnat de un pictor din Strasbourg cu care e puţin probabil ca mama lui să se fi īntīlnit vreodată. Fascinat de această femeie şi de frīnturi de realitate care-i trezesc amintiri - parfumuri, gesturi, haine - Theodorescu īncearcă să-i găsească substitute. Agatha, iubita lui, o dublură a femeii din tablou, are o tentativă de sinucidere şi este internată īn stabilimentul doctoriţei Steriu (Rodica Moianu), jumătate ospiciu, jumătate-tripou. Aici, Theodorescu īncearcă să o regăsească şi nici chiar "omul din vis" apariţie liniştitoare care l-a ajutat īntotdeauna īn momentele grele ale existenţei, nu-i mai este acum de vreun folos.

Incercind să-şi refacă sănătatea Theodorescu se retrage la conacul de la ţară al amicului
Alexandru (Ion Fiscuteanu), avīnd o relaţie amoroasă cu guvernanta copiilor acestuia, Nina
(Tora Vasilescu), care se va transforma ulterior īntr-un banal menaj, plictisitor pentru nevroticul Theodorescu.

In vecinătatea conacului lui Alexandru, Theodorescu are o stranie īntīlnire cu "omul din
vis" glisat īn planul realităţii sub īnfăţişarea boierului Iorgu Ordeanu, cartofor īnrăit ca şi
Theodorescu şi falit la cărţi (Petre Simionescu). Theodorescu descoperă că Ordeanu este
posesorul unor tablouri reprezentīnd aceeaşi femeie misterioasă. īntr-o confruntare finală la
masa de joc, Theodorescu īşi ruinează fostul īnger păzitor, īmpingīndu-l la sinucidere şi
semnīndu-şi astfel propria sentinţă la moarte.

"Glissando" este primul film dintr-o trilogie a coşmarului şi a violenţei (vor urma īn acest triptic "Iacob" şi "A 11-a poruncă") şi un reper esenţial īn opera lui Daneliuc, expresia unui mesianism sumbru care va marca īn bună măsură creaţiile ulterioare. Filmul este şi una dintre cele mai mari şanse a cineastului de a căpăta recunoaşterea internaţională meritată. Jocurile de culise īndepărtează īnsă trofeul Festivalului de la Veneţia de filmul lui Daneliuc, deşi critica italiană īn acel an 85 īl considera cīştigătoml sigur al unui Leu. Acest premiu ar fi īnsemnat şi o recompensă pentru lupta purtată de regizor cu cenzura, luptă ce a culminat chiar cu depunerea carnetului de partid, blasfemie supremă īn epocă. "Lăsat" īn cinematografe doar pentru cīteva zile după nesfīrşite amīnări ale premierei, (aproape 3 ani) "Glissando" mai īnseamnă un prag īn filmografia lui Daneliuc: despărţirea - din motive mai mult "obiective" -, cel puţin temporară, de publicul care făcuse īntotdeauna sală plină la filmele sale.

Contextul īn care filmul apare, greutăţile īntīmpinate , au făcut ca majoritatea discuţiilor să graviteze īn jurul "avertismentului" pe care filmul īl transmite: pericolul fascist este oricīnd gata să renască. Audienţa epocii, īndreptăţit orientată spre lecturi subversive, a citit īn loc de "fascism", "comunism", iar cenzura a preīntīmpinat destoinică această receptare a filmului.

Astăzi īnsă, cu detaşarea pe care ne-o oferă scurgerea timpului, putem zăbovi şi asupra celorlalte "straturi" ale operei. Căci "Glissando" este un monument compozit, baroc, sufocat uneori de "aglomeraţia de obiecte şi de acţiuni", de multitudinea semnelor şi a temelor care derivă din interacţiunea sensurilor acestora. Este rezultatul unui efort ambiţios - poate unul dintre cele mai orgolioase proiecte din cinematograful romānesc, susţinut de o desfăşurare de forte artistice pe potrivă - şi poate cel mai aproape de īmplinirea proiectului auctorial.

"Glissando" este o sumă a creaţiei lui Daneliuc de pīnă atunci. Un "cinci şi jumătate" i-am putea spune. Nostalgia pentru o lume decadentă şi subtila "virusare" a spectatorului cu spleen-ul acelei epoci, ţin de Visconti, īn vreme ce discursul metafizic, glisarea īntre real şi oniric, prezenţa īn acelaşi cadru a trecutului şi a prezentului sīnt bergmaniene. Sentimentul degradării materiale şi apetenţa pentru anumite medii şi elemente (apa, īn special, ca agent coroziv) trimit la Tarkovski īnsă toate acestea nu sīnt decīt pure speculaţii ale criticului. "Nu am modele. Nu mai am cineaşti preferaţi, ci, cel mult, filme preferate" afirmă Daneliuc.
 

[Prezentare] [Filme] [Literatura] [Regie de teatru] [Interviu]