Ediţie Specială – 1977

O producţie a Casei de filme 1; Directori de producţie: Toma Constantin, Enache Soare; Machiajul: Elena Rucăreanu; Costume: Adriana Păun, Dimitrie Sbierea; Decoruri: Filip Dumitriu, Florin Gabrea; Montaj: Iulia Vincenz; Coloana sonoră: Horea Murgu; Muzica: Lucian Mefianu; Imaginea: Florin Mihăilescu; Scenariul: Beno Meirovici şi Mircea Daneliuc; Cu: Ştefan Iordache, Ioana Crăciunescu, Costel Constantin, Mircea Albulescu, Paul Lavric, Mircea Daneliuc, Zaharia Volbea, Constantin Dinulescu, Dinu Ianculescu, Ştefan Moisescu.

Bucureşti, anii '40. Reporterul de subiecte de senzaţie Matei Olaru (Ştefan Iordache), zis şi Molani, este martorul brutalizării unei tinere de către agenţii Siguranţei (inspectorul Săvescu: Mircea Daneliuc). Intervenind în ajutorul fetei aceasta dispare iar Molani este adus în faţa Chestorului (Zaharia Volbea). Ameninţat cu închisoarea pentru vina de a fi ajutat să fugă o comunistă-urmărită de Siguranţă, ziaristul cedează aparent şantajului şi acceptă formal misiunea de a "colabora" la prinderea ei. El ia ancheta pe cont propriu, şi, cu toate că este urmărit, iar sediul ziarului "Ştirea" (patronul: Mircea Albulescu), devastat, ziaristul persistă în ideea absurdă de a face publice abuzurile Siguranţei. Deşi protejat din umbră de colegul său de redacţie, comunistul Ştefan (Costel Constantin), Molaru este împuşcat de către inspectorul Săvescu.

Critica a reproşat filmului în epocă încîlceala narativă şi lipsa de motivare a personajelor şi a acţiunilor acestora. în bună măsură observaţiile sînt pertinente, însă imperfecţiunile story-uelui aşa cum apare în varianta finală de montaj îşi au şi cauze obiective. Filmul trebuia să se cheme iniţial "Foc în iarbă" iar scenariul a suferit multe modificări chiar şi după încheierea filmărilor prevăzute iniţial de producţie. "Viza" Consiliului Culturii se lasă aşteptată, implicarea comuniştilor este considerată minoră şi montajul suferă importante amputări şi adăugiri. Premiera are loc după o lungă întîrziere iar această post-producţie, dificilă, tergiversată şi de regizorul care-şi vede compromisă opera, îi va aduce lui Daneliuc renumele oficial de regizor rebel. Public, regizorul va fi acea persoană dificilă, cu care este foarte greu să colaborezi - este începutul unui proces voit de "săucanizare a lui Daneliuc" (cf. expresiei unui colaborator al regizorului - Horea Murgu).

Filmul nu trebuie receptat ca mai mult decît este. In fond, e vorba doar de un policier cu ingredientele clasice ale genului - mister, urmărire, suspense, focuri de pistol, victime şi vinovaţi. Maniheismul personajelor ţine de aceeaşi reţetă a genului, singurele inovaţii actoriale fiind aduse personalităţii naivului justiţiar Molani, prins într-un angrenaj social absurd. (Unii au făcut chiar trimiteri - mutatis mutandis - la "Blow-up").

Trebuie însă consemnată folosirea aproape exclusivă - în premieră romanească - a prizei directe, procedeu căruia Daneliuc îi va rămîne fidel în toată filmografia sa ulterioară ("Glissando" e o excepţie dictată de impedimente extra-artistice). Din păcate, priza directă s-a realizat cu mijloace rudimentare iar multe dintre dialoguri sînt aproape neinteligibile. Unii nu au văzut însă în efortul lui Daneliuc un demers estetic conştient. Este amuzantă în acest sens opinia "decanului de vîrstă" al criticii româneşti (D.L Suchianu) care punea folosirea prizei directe pe seama salutarei tentative de ... reducere a bugetului de producţie.