DOUA SPALARI PE CAP

Ziarul: Rev. FormulaAS Autor: Adriana Bittel Data: 2010

Din cu totul alt film si cu alte procedee epice, mai adecvate prozei scurte, e noul volum al lui Mircea Daneliuc. Deopotriva de valoros cineast si scriitor - autorul a 17 filme, 7 romane si al mai multor piese de teatru - e in toate aceste creatii el insusi, un realist satiric.Interesat in primul rand de adevarul de viata, de omenescul reprezentativ din punct de vedere social si de contextul politic, Mircea Daneliuc are darul autenticitatii recreate cu arta si cu subtext polemic. Si mai are un special simt al umorului, uneori dus spre sarcasm si manifestat in selectia situatiilor si in limbajul caracterizant. Pe urmele lui Caragiale, preluat de prozatorii optzecisti, "momentele si schitele" din acest volum folosesc metoda inregistrarii fidele a modului de a vorbi al personajelor pentru a le fixa in categorii reprezentative. Bazat pe monolog, dialog si relatare simpla, comportamentista, stilul fara ornamente al lui Mircea Daneliuc are o eficienta speciala. Spre deosebire de Doina Rusti, care incarca metaforic, uneori excesiv, frazele, autorul celor "Doua spalari pe cap" are o directete care te face sa vezi si sa auzi un omenet imediat recognoscibil din Romania contemporana, scaldat in baia de acid a propriei promiscuitati. Personajele lui - descurcaretul pagubos, tanara basarabeanca naiva avand drept unic mijloc de supravietuire nurii, ratatul din America intors in patrie, cuplul de pensionari stramtorati s.c.l. sunt semenii nostri cei de toate zilele, dupa cum familiare ne sunt si situatiile decupate. Si ele in buna masura caragialesti, precum calatoriile cu trenul, in care intre persoane aduse de hazard in spatiul inchis al unui compartiment se nasc discutii si relatii oglindind societatea in ansamblu. Unele schite parodiaza stirile de la ora 5, altele imping spre un grotesc plauzibil relatiile politice (precum in cea despre trimiterea la Vatican a unui urias brad de Craciun romanesc), altele folosesc procedeul, tot caragialean, al schimbului oficial de misive (aici pe tema repatrierii romilor din Franta), sau monologul argotic. Privirea cinica din romane si filme, mizantropia, sarcasmul par in prozele scurte imblanzite de o unda de compasiune cehoviana.