Cursa - 1975

O producţie a Casei de filme 1. Directorul filmului: Dumitru Tofan; Machiajul: Ana Stan Decoruri şi costume: Dumitru Georgescu; Muzica: Lucian Meţianu; Coloana sonoră: Silviu Camil Montajul: Yolanda Mîntulescu; Imaginea: Florin Mihăilescu; Scenariul: Mircea Daneliuc şi Timotei Ursu, după o idee de Petru Vintilă; Interpreţi: Tora Vasilescu, Mircea Albulescu, Constantin Diplan, Olga Bucătaru, Paul Lavric, Mircea Daneliuc.

Anghel (Mircea Albulescu) şi Panait (Constantin Diplan), şoferi la o întreprindere de utilaj greu, au misiunea de a transporta o piesa-gigant, peste munţi, la o exploatare minieră.
Pe drum, cei doi o întîlnesc pe tînăra Măria (Tora Vasilescu), care are aceeaşi destinaţie cu scopul de a-şi reîntîlni soţul, miner pe care nu l-a mai văzut de cîtva timp. Furată de bani şi acte, Măria îşi continuă drumul alături de Anghel şi de Panait, care se îndrăgostesc de ea. Tensiunea creşte în interiorul triunghiului şi culminează cu izgonirea intrusei de către Anghel, decis să nu lase ca o "tulburare" sentimentală de moment să strice prietenia bărbătească dintre el şi mai tînărul şi impetuosul Panait. Regretînd gestul, Anghel pleacă în căutarea tinerei femei pe care o regăseşte, pierzînd însă legătura cu camionul condus de Panait. Cei doi rătăciţi petrec o noapte în satul natal al lui Anghel şi Măria descoperă cauza comportamentului taciturn şi misogin al şoferului, cîndva înşelat în căsnicie. Refăcut după joncţiunea cu camionul, trio-ul ajunge la destinaţie. Aici Măria descoperă că cel pe care-l considera "soţul" ei, îşi întemeiase un alt cămin.

Temperament nestăvilit, ars de dorinţa de a face film, absolventul iatecist Daneliuc bate la porţile caselor de filme din epocă: mînecile îi sînt doldora de proiecte şi de scenarii.
"Cursa" reprezintă de fapt firimiturile de la masa unui conviv în graţiile casei de filme 1. Timotei Ursu, regizorul care scrisese o primă variantă de scenariu, cade însă în dizgraţie şi proiectul este aruncat în braţele outsider-ului Daneliuc, care chibiţa pe lîngă secretare şi portari. Versiunea finală a scenariului îi aparţine lui Daneliuc, deşi istoria oficială şi genericul filmului îl vor consemna doar pe Ursu.

Astfel, debutul lui Daneliuc stă sub-semnul paradoxului: unul dintre puţinii scenarişti români veritabili este nevoit să debuteze cu un proiect care nu-i aparţine şi, cu toate că rescrie integral scenariul, nu are dreptul să facă public acest lucru.

Aceasta în timp ce reuşita filmului stă în bună măsură şi în calitatea scenariului (raportîndu-ne, cel puţin, la contextul epocii): dovedind o bună cunoaştere a psihologiei personajelor, lipsa de prejudecăţi în ceea ce priveşte opţiunea pentru simplitatea dramaturgică, o ştiinţă a scrierii dialogurilor de nemaintîlnit pînă atunci la un cineast român cu excepţia - poate - a lui Pintilie şi Săucan.

Tot cu un debut şi tot cu un road movie, un coleg de peste Ocean al autorului "Cursei" (este vorba de Spielberg) avea să aibă mult mai mult noroc, în pofida faptului că "Duelul" nu este deloc mai inspirat - nici dramaturgie, dar nici cinematografic - decît "Cursa".

Anul 1975 este poate cel mai "strălucitor" din istoria Hollywood-ului de pe malul lacului Buftea. Se vorbeşte cu mîndrie despre îndeplinirea - pentru prima dată! - a planului la artă cinematografică: 25 de filme într-un an! Se analizează raportul cantitate/calitate şi se priveşte" cu ochi umeziţi de emoţie spre noul cincinal care va să înceapă şi în planurile căruia cinematograful îşi are şi el locul; nu de alta dar e mai degrabă industrie decît artă. Cu sentimentul că sîntem şi noi un pic americani, dar cu frica (e '75!) de a recunoaşte că avem asemenea orgolii, încheiem un capitol în cinematograful românesc. Iar filmul care închide stagiunea este un film cu plot şi sub-plot, cu suspense şi răsturnări de situaţie, cu personaje veridice care vorbesc uneori cam ciudat pentru nişte tovarăşi de nădejde ("O.K., bătrîne!") şi cu oarece happy-end; un road movie pe Transfăgărăşan: CURSA.