Alte filme:

 

SENATORUL MELCILOR

Ziarul: Evenimentul zilei Autor: Natalia Stancu

In "Senatorul melcilor", Mircea Daneliuc regăseşte acel echilibru (mai) fericit ce caracterizează primele sale filme - īntre pamflet şi apolog moral, īntre poveste şi semnificaţiile ei alegorice. O poveste despre un senator care. īn week-end la o casă de oaspeţi a lui Ceauşescu, gustă "toate" plăcerile loisir-ului, şi totodată īncearcă să contribuie ia imaginea Romāniei. O poveste care īnglobează īntr-o viziune mai mult decāt satirica, pamfletară, o densă observaţie comportamentală şi morală īn stricta actualitate romānească: de la suficienţa noului potentat şi aroganţele lui de strap local ce sfidează - prin gesturile şi actele, prin poftele şi indicaţiile lui. Natura (pe care urinează), Oamenii şi chiar pe Dumnezeu - la slugărnicia personalului umil şi pus pe mici īnvārteli. Şi mai departe: de aici la ţāfna străinilor care se dovedesc a fi, īn parte, romāni, şi puşi pe căpătuială. De la farmecul şi buna credinţa a īnvăţătoarei-translatoare şi dreptul ei de a cere un alt pămānt decāt cel care i-a aparţinut cāndva (ajuns acum pe fundul lacului de acumulare!) Ia dezinvoltura cu care īşi improvizează, la nevoie, o biografie de luptătoare (violată) a revoluţiei. De la "Ce căuta ţiganul ăla bătrān cu jalba īn proţap īn faţa maşinii mele?" la teroarea pe care o exercită romii asupra localnicilor romi; şi apoi la revenirea violentă a romānilor şi a ungurilor īntr-o revoltă şi acţiune punitivă - tip Hădăreni.

Nimic nu scapă vizei satirice, pamfletare, a lui Daneliuc: nici demagogia reformistă, nici nostalgia marii privatizări făcute peste noapte şi dacă se poate pe moşia statului, nici voluptăţile de "dolce vita", ca mititei - şi taraf ale noilor ajunşi, nici ridicolul noului limbaj de lemn şi al francezei de baltă. Notaţia realistă, exactă şi atunci cānd este atroce, se concentrează din cānd īn cānd īn secvenţe şarjate sub semnul grotescului ţi absurdului. Aşa este, desigur, scena satului mobilizat masiv la cules de melci - pentru deliciile gastronomice ale "făcătorilor de imagine" din Franţa. Şi evident, melcii devin o metaforă a populaţiei umile şi obediente lipsite de coloana vertebrală, de voinţă, de demnitate, de puterea de a reacţiona, uşor manipulabile.

Repere importante pentru dimensiunea alegorică a discursului iui Mircea Daneliuc, sunt, īn- "Senatorul melcilor" temele Bisericii scufundate (sub lacul de acumulare) care atrage personajele īn criză ca un abis magic, şi cea a Arcăi construită de un trăznit - gest care, īn perspectiva Apocalipsei şi Potopului ce va să vină - s-ar putea vădi al unui īnţelept Profetic.

Violenţa viziunii pamfletare este, īn "Senatorul melcilor" mai bine motivată, mai atent dozată la calităţile scenariului, la cele legale de valorile imaginii (Doru Mitran) şi ale montajului (Melania Oproiu), şi mai ales la cele legate de complexitatea contradictorie a personajelor se adaugă excelenta interpretare a lui Dorel Visan (care are alături pe: Cecilia Bārbora, Florin Zamfirescu. Clara Vodă, Dan Chişu, Anda Caropol, Camelia Zorlescu şi alţii.

Priza directa - titlul de māndrie pentru Daneliuc - rămāne ca atare, pānă cānd faptul că nu īnţelegi cam o pătrime din film le scoale, pe line, spectatorul binevoitor, din sărite. Dacă adăugam la asta monotonia dialogurilor - poate repezite, sterpezite, a tonului răţoit, nu putem să nu observam: un plus de elaborare, da, artistică, o mai mare variaţie de ton se impunea chiar şi īn cadrul modalităţii preferate de Daneliuc!

Oricum, vă recomandăm cu căldură "Senatorul melcilor". Unora luciditatea artistului le ţine cu mult mai cald decāt rāsul.

NATALIA STANCU

[Prezentare] [Filme] [Literatura] [Regie de teatru] [Interviu]