Coma hindusa

Ziarul: Scrisul Românesc
Autor: Gabriela NEDELCU-PĂSĂRIN Data: 2 AUGUST 2021

Capcana Camerei Subiective

Mircea Daneliuc s-a dovedit a fi creatorul de „cursă” lungă. Din 1975, când debutează regizoral în cinematografie cu lungmetrajul Cursa și până la recentele creații în proză Cele mai tâmpite momente sau Sfumato, cariera sa va fi marcată de două „roluri” pe care le va ridica la rang de artă: scenarist și regizor. Din dubla perspectivă a scrisului și a punerii în scenă va rezulta o simbioză de perspective, o poliperspectivă dirijată de vocea auctorială și de însuși actorul în propriile sale creații. Este argumentul care ne îndreptățește să revedem Proba de microfon sau Vânătoarea de vulpi sau A 11-a poruncă, în care cele trei ipostaze (scenarist, regizor, actor) sunt remarcabile. Este Mircea Daneliuc un caz reper în cultura română. De aici și impactul la public, un public care îl iubește și pe omul de film și teatru, și pe romancier. O complexitate de atribute care defi nesc profilul creatorului Mircea Daneliuc. Romanul Coma hindusă (Ed. Alexandria Publishing House, Suceava, 2021) este scris în maniera deja recognoscibilă, a unui realism dur, o proză de observație caracterologică, în care satira socială și cea politică se întâlnesc pentru a decoperta un sistem care generează reacții virulente la starea cel puțin de angoasă pe care o generează. Romanul de acum are din titlul intenția de a cuprinde un polisemantism. De care ne și temem să îl interpretăm, ne temem de autoidentificare. Romanul este scris ca un scenariu de film. Cupajele sunt evidente și dau un plus de valoare narațiunii. Știindu-i arta cinematografică te întrebi când scrie scenaristul, când romancierul. Romanul lui Mircea Daneliuc, Coma hindusă, are un subiect de stringentă actualitate și merită a fi realizat și un film cu acest subiect. Dincolo de povestea chestorului de poliție care pleacă în Italia cu o subalternă și la întoarcere devine pacientul zero Covid 19 regăsim un univers afectiv alcătuit din lumini și umbre: moartea soției fratelui său, însărcinată, părăsirea domiciliului de către soția sa și divorțul, pensionarea la 39 de ani și primirea unei pensii speciale, pânda celor ce vor favoruri sau un ajutor pentru un caz social, toate pe fondul „gri” al tentației de revenire la normalitate din starea comatoasă de la ATI. „Coma hindusă” e un joc de cuvinte cu trimitere evidentă la coma indusă de societate aceluia care este considerat că are o vină socială. Repudierea, ura celor din jur, mediul infestat la propriu, toate se „topesc” în subconștient și generează angoasa. Gestul de a alege suicidul, neputința de a finaliza gândul, starea de somnolență ca o scuză a pragului dintre real și halucinatoriu, tentația de a se reintegra într-o lume care îl refuză, toate concură la crearea unei atmosfere romanești la granița realului cu straniul. Și totuși, coma „hindusă” nu este o stranietate, este o realitate. Care este granița dintre cele două stări? Această pendulare între straniu și real dă nota de identitate unui subiect altfel promovat îndeajuns de presa din România. Povestea chestorului este prezentată sub două forme: monologul eroului (Mircea Daneliuc fiind adeptul monologului chiar și numai interior) și vocea auctorială, alternarea lor asemănându-se cu schimbarea de cadru cinematografic. Este un melanj de ipostaze (memorialistice, un discurs diaritic și narativ de focalizare pe personajul principal), este o tehnică aparte care amintește de camera subiectivă, un stil de filmare ce oferă privitorului o viziune specială sau punctul de vedere explicit al regizorului. Intenția este de autofocalizare, de menținere a clarității imaginii. Narațiunea cinematografică este susținută de discursul narativ care îmbină oralitatea cu metafora și imagini fantastice. Sunt surprinse și secvențele de reacție, povestea este la granița dintre viață și moarte, mișcarea este din interior spre exterior și această exteriorizare are rol de impact emoțional mai mare decât surprinderea momentului ca secvență de reacție. Este ca un val de mare care acoperă personajele dându-le puține șanse de a se salva. Termenul de „hindus” nu este o capcană lingvistică, este exprimarea în jargon. Alternarea planurilor, derularea acțiunii când în spital, când acasă, cu aceeași recuzită de spital Covid anulează granițele dintre normalitate și starea de boală. E o stare de urgență cu multiple semnificații: la ATI e urgență, în plan social e urgență, se muncește online pentru a evita contactul între persoane, acasă e angoasa instalată după externare și intentarea acțiunii de divorț. E o urgență care menține starea de boală și spaima că statul va lua proprietățile. Corpul nu-i mai aparține bolnavului, fiind conectat la aparate, casa e posibil să nu-i mai aparțină, oricum este „vânată” de amantă, soție, familia fetei care solicită ajutor, în realitate o familie de escroci. Nu mai are stabilitate, urgența a destabilizat viața. Nu de puține ori atmosfera pare a fi din romanul lui Ken Kesey, Zbor deasupra unui cuib de cuci, și aceasta pentru că pacientului zero Covid i se spune că nu e bolnav, dar va fi tratat ca bolnav și va atinge paroxismul dorindu-și moartea. Sunt câteva imagini care rămân pe „retină” și devin argument pentru reluarea lecturii: chestorul în pijama în Piața Victoriei cu pistolul asupra sa, fugărit de subalternii săi, eleva care are teama de a fi însărcinată, în realitate: „Ești cu soru-ta în abdomen. Ești o anomalie” „Nu vezi că ești duplicată?”. Personajele sunt duplicate, viața între două lumi generează duplicarea. „Puterea imaginară și plasma de imagini” (Gaston Bachelard) domină această tragi-comedie. Viața-i o capcană, ne demonstrează scriitorul pornind de la un caz real. Pandemia e o capcană, căsnicia e o capcană, adulterul ‒ o capcană, Săndel asistentul cade în capcană contaminându-se. Decodarea polisemantismului „coma hindusă” apare la pagina 231, spune ceea ce se zvonește despre Covid, scena este absurdă, ca la nebuni, la granița cu fantasticul macabru, pare imaginea lui Marcel Brion despre fantastic. Spaima personală devine obsesie generală, claustrarea și iminența contaminării sunt sursele tensiunii sociale și, implicit, narative. Rămânem la convingerea că este o narațiune cinematografică și un roman realist care merită un film pe măsură, iar scriitorul Mircea Daneliuc demonstrează încă o dată vitalitatea spiritului său creativ, textul mustește de vitalitate și rămâne dorința greu de reprimat de a te întoarce la text pentru o nouă confruntare cu o capcană. Este capcana subiectivității exacerbate de tragismul existențial. Un roman remarcabil al lui Mircea Daneliuc sub lupa proximității angoasante