|
Coma hindusa
Ziarul: CAȚAVENCII
Autor: CRISTIAN TEODORESCU Data: 2 IULIE 2021
Circul si pandemia
Īn anii ’90, responsabilul unui cinematograf din filmul lui Mircea Daneliuc Patul conjugal zicea: Prevăd vremuri nasoale!“. Despre vremurile prevăzute de personajul interpretat de Gheorghe Dinică e vorba īn romanele lui Daneliuc. I-a apărut de curīnd īncă unul. O satiră, ca și celelalte, dar cea mai īmplinită artistic. De fapt, Daneliuc a īnceput scriind proză. Tot el și-a scris scenariile filmelor. Īn cei unsprezece ani de cīnd nu mai face film – pentru că țara nu-l vrea, cum a remarcat īn interviul pe care i l-am luat – i-au apărut romane, povestiri, īntr-un ritm de invidiat, scrise excelent și īntr-un stil numai al lui. Aparent oral.
De fapt, Daneliuc simulează extraordinar oralitatea, nervos, autenticist și totodată parodic, avantaj pe care personajele din filmele lui nu-l au. Vocile din romanele lui suprapun, derutant, dar formidabil de expresiv mai multe alte voci din care citează, fără să ne prevină, ricanīndu-le – ce să-ți spun! – ca ventrilocii care se ceartă cu păpușile pe care le manevrează: cel puțin trei voci īntr-una singură. De aici senzația pe care o ai la lectură că personajele lui Daneliuc se ceartă īn permanență cu cineva pe care-l citează doar ca să i-o zică după aceea, apoi se răfuiesc cu altcineva sau, rareori, pentru a cădea la o pace de moment. Pentru o asemenea performanță īți trebuie o ureche absolută de dirijor care regizează vocile instrumentelor din orchestră.
Īn cazul lui Mircea Daneliuc, vocile pe care le orchestrează sīnt cele pe care le auzi īn uriașul cor care ne īnconjoară zilnic. Rezultatul e cuceritor și de o originalitate cu neputință de concurat. Oralitatea lui Daneliuc ascunde, īn romanele lui recente, o formidabilă polifonie, pe care din cīnd īn cīnd autorul o descompune īn vocile componente, cu liniuță de dialog, atīt cīt să-ți arate care e materia primă cu care lucrează.
Īn timp ce alți prozatori au nevoie de timp ca să li se așeze impresiile și pentru a digera realitatea imediată, Daneliuc – deprins din regia filmelor sale să decupeze rapid, artistic, lumea imediată – e la cel mult un pas īn urma evenimentelor īn Coma hindusă. Romancierul are promptitudinea din Momentele lui Caragiale și capacitatea de a construi o frescă, īn mijlocul vīnzolelii cotidiene. Un polițist cu grad īnalt, tīnăr pensionar, vrea să se sinucidă īn plină epidemie de COVID-19 și povestește agitat-metodic, pe ore și minute, ce i se īntīmplă īnainte de a trece la fapte. Daneliuc pornește de la un caz real despre care s-a scris din belșug īn presă. Mai precis, de la colonelul care a īmbolnăvit cīteva zeci de pesoane, inclusiv pe cei din familia sa, după ce a consumat discret o aventură amoroasă pe care a dat-o īn vileag doar strīns cu ușa.
Sīntem īn plină tragi-comedie: moartea dă tīrcoale īn jurul casei polițistului repudiat de familie și de colegi, frica stīrnește reacții paranoice printre cei din jur, īn timp ce el, pensionat drept represalii, privește de sus tot spectacolul, ca unul care tocmai și-a luat soarta īn mīini. Mitocanul filosofează cinic, cu o nesimțire īngroșată de hotărīrea de a se răzbuna pe lume și pe viață, indecis doar asupra instrumentului cu care să-și ducă operațiunea la capăt. Narațiunea crește arborescent. Daneliuc reconstruiește haosul, pe care īl ține sub control zugrăvindu-și rapid fresca, dar cu o extraordinară precizie a detaliilor, īncīt cazi īn admirație și față de īntregul pe care ți-l trece pe dinainte, și față de amănuntele care-l compun. Cīnd termini lectura, te miri că nu s-a īncheiat și pandemia, deși admiți că circul continuă.
|
